Marile companii tech, evaluate după capacitatea de a genera profit din investițiile în inteligența artificială
Rezultatele financiare recente ale giganților din domeniul tehnologiei dezvăluie o schimbare majoră în modul în care investitorii evaluează companiile. Aceștia sunt dispuși să tolereze cheltuielile masive în inteligența artificială (AI), atâta timp cât acestea se traduc în creștere solidă a veniturilor. Companiile care nu reușesc să arate rezultate concrete sunt rapid penalizate de piață.
Contrastul dintre performanța Microsoft și Meta, raportate recent, ilustrează această tendință. Reacția pieței bursiere la evoluția celor două companii subliniază modul în care mizele s-au schimbat de la lansarea ChatGPT, care a declanșat un adevărat „boom” al AI cu mai bine de trei ani în urmă.
Meta, recompensată pentru investițiile în AI, Microsoft, penalizată pentru Azure
Acțiunile Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, au crescut cu 7% pe fondul vânzărilor puternice, în timp ce Microsoft a înregistrat o scădere de 6%, după ce performanța diviziei sale de cloud nu a reușit să impresioneze. Meta a investit masiv în cercetare în AI, iar eforturile par să dea roade.
La Meta, inteligența artificială a îmbunătățit direcționarea reclamelor către utilizatori, ceea ce a dus la o creștere de 24% a veniturilor spre finalul anului trecut. Compania a emis o prognoză optimistă pentru primul trimestru al lui 2026. Investițiile în AI ale Meta sunt finanțate de veniturile obținute, chiar dacă cheltuielile de capital sunt estimate să crească cu până la 87%, atingând 135 de miliarde de dolari în acest an. „Cifrele principale raportate de Meta sunt o reflecție extrem de interesantă a atitudinii pieței față de cheltuielile din domeniul AI”, a declarat John Belton, manager de portofoliu la firma de consultanță Gabelli Funds. „În condiții normale, piața ar fi, de regulă, îngrijorată, dar ei au o prognoză de venituri foarte puternică pentru primul trimestru.”
Analistul Zavier Wong de la eToro a subliniat pentru Reuters că „legăturile profunde ale Microsoft cu OpenAI stau la baza poziției sale de lider în AI pentru mediul corporativ, dar introduc și un risc de concentrare”. Microsoft s-a confruntat cu presiuni după ce OpenAI, partenerul său strategic, a raportat că reprezintă 45% din portofoliul său de comenzi din cloud computing și au apărut temeri legate de faptul că startup-ul neprofitabil pierde teren în competiția globală pentru AI.
Tesla și Mark Zuckerberg, exemple de investiții masive în tehnologie
Și Tesla, compania lui Elon Musk, este pe cale să își dubleze investițiile în acest an, la peste 20 de miliarde de dolari, concentrându-se pe AI, roboți umanoizi și vehicule autonome. Analiștii sugerează că rezultatele companiilor tehnologice dezvăluie o discrepanță între obiectivele corporative în AI și așteptările investitorilor. „Piața pare să pună sub semnul întrebării dacă aceste creșteri masive ale cheltuielilor de capital vor genera randamente suficiente”, a declarat Jesse Cohen, analist senior la Investing.com.
Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Meta, a anunțat recent că utilizarea AI va îmbunătăți experiența de utilizare și publicitatea, anticipând o creștere „exponențială”. Meta a prognozat o creștere de 43% a cheltuielilor totale în acest an, ajungând la 169 de miliarde de dolari. Creșterea veniturilor Meta și prognozele optimiste pentru viitor indică o revenire a companiei conduse de Mark Zuckerberg, după o perioadă mai dificilă, marcată de eșecul proiectului metavers.