Autenticitatea coifului de la Coțofenești, confirmată fără dubii

Directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Cornel Constantin Ilie, a refuzat să comenteze informațiile apărute în presa olandeză privind modul în care a fost găsit coiful de la Coțofenești. Acesta a menționat că detalii de acest gen țin de ancheta autorităților. Totuși, directorul a subliniat că specialiștii muzeului nu au nicio îndoială asupra autenticității artefactelor.

Întrebat despre relatările din presa olandeză, Ilie a declarat că nu poate oferi detalii. „Astea sunt zvonuri pe care eu nu le pot confirma. Poate la un moment dat autoritățile, cei care s-au ocupat de caz, le vor putea confirma. Dar asta nu este treaba mea acum”, a precizat directorul MNIR.

Verificări amănunțite pentru stabilirea autenticității

Specialiștii MNIR au verificat coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice, concluzionând că nu există dubii privind autenticitatea acestora. Artefactele au fost analizate în detaliu, inclusiv microscopic, fiind comparate cu datele existente anterior furtului. „Ceea ce vă pot spune este că, din punctul nostru de vedere, al profesioniștilor, noi nu avem în momentul de față absolut nicio îndoială că aceste obiecte sunt obiectele originale”, a explicat Cornel Constantin Ilie.

Analizele au inclus verificarea amănunțită a tuturor elementelor, inclusiv a zonelor restaurate. Directorul MNIR a subliniat importanța acestui proces pentru confirmarea autenticității, în contextul discuțiilor privind posibile replici ale obiectelor. „După ce au fost făcute inclusiv analize microscopice pe acest obiect, după ce au fost verificate absolut toate particularitățile acestui obiect, inclusiv partea de restaurare, nu avem nicio îndoială asupra autenticității”, a mai adăugat acesta.

Detalii care confirmă autenticitatea coifului

Un aspect crucial menționat de directorul MNIR a fost bucata de obrăzar desprinsă la un moment dat. Această particularitate, corelată cu urmele de restaurare, demonstrează autenticitatea coifului. „Acea bucată de obrăzar care s-a desprins atunci când a fost scos din vitrină, scăpat din mână, ce s-a întâmplat cu el, deci s-a desprins pe urma veche de restaurare. Dacă priviți și în vitrină, pentru că noi am făcut exact această operațiune, acea zonă care este restaurată se potrivește perfect cu zona care… deci se îmbină perfect”, a explicat Cornel Constantin Ilie.

Directorul MNIR a reiterat că, după analiza detaliată, experții au stabilit că obiectele sunt cele originale. Totodată, a subliniat că excluderea posibilității identificării unor replici este susținută de complexitatea detaliilor de restaurare.

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice au fost aduse în România în luna aprilie a acestui an.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 21:28