Sărbătorile de iarnă sunt o perioadă în care presiunea financiară se resimte din ce în ce mai mult pentru o parte a populației. Cu toate acestea, specialiștii în domeniu atrag atenția că există soluții și sprijin pentru a depăși astfel de momente dificile. Psihologul Cristian Grigore, de la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași, explică faptul că, deși problemele financiare afectează mai multe persoane, societatea, privită în ansamblu, se află într-o situație mai bună decât în trecut.
### În căutarea echilibrului emoțional
Majoritatea familiilor reușesc să își asigure nevoile de bază, iar cultivarea recunoștinței pentru ceea ce avem poate deveni un sprijin important în echilibrul emoțional. “Noi, ca indivizi și ca popor, avem adesea tendința de a ne concentra asupra lucrurilor care nu funcționează în viața noastră și de a ne nemulțumi de aspectele negative, neglijând adesea ceea ce este frumos și valoros. Cred însă că putem face o diferență prin atenția pe care o acordăm lucrurilor pozitive din viața noastră și prin recunoașterea valorii acestora. Printr-o astfel de schimbare de perspectivă, ne putem îmbogăți experiența de viață și putem cultiva o atitudine mai echilibrată și mai constructivă”, subliniază psihologul.
### Sprijinul comunitar și recunoștința
Cristian Grigore subliniază că, atunci când ne raportăm la ceea ce avem, respectiv o familie, prieteni apropiați și capacitatea de a ne satisface nevoile de bază, putem depăși mai ușor perioadele dificile. “Chiar și în momentele în care ne confruntăm cu dificultăți financiare sau personale, putem alege să fim de folos celor din jur, să ajutăm o persoană în vârstă să facă cumpărături, să sprijinim copii neajutorați sau să avem grijă de animale abandonate. Aceste alegeri, deși aparent simple, ne oferă o stare de bine, ne ajută să conștientizăm resursele și abilitățile pe care le avem și ne arată că putem avea o viață mai împlinită și mai valoroasă decât ne imaginăm”, explică el.
### Evitarea comparațiilor și cultivarea recunoștinței
Psihologul atrage atenția că este important să evităm comparațiile cu ceilalți. “Privind realitatea din jurul nostru, observăm că, din perspectiva resurselor alimentare și a nivelului de trai, trăim într-o abundență mult mai mare decât aveau chiar și regii cu câteva sute de ani în urmă. Deși există și familii defavorizate cărora le întâlnesc și le cunosc situația, în ansamblu, calitatea vieții noastre este mult mai bună astăzi. Conștientizarea acestui fapt ne poate ajuta să fim recunoscători și să apreciem ceea ce avem”, punctează specialistul. Prin urmare, este esențial să ne concentrăm pe ceea ce avem și să cultivăm recunoștința pentru tot ceea ce ne înconjoară, astfel încât să putem găsi echilibrul și fericirea în viața noastră de zi cu zi.