S-a stins „privighetoarea” de la marginea lumii: Rapsodul Domnica Trop a murit la 87 de ani
Luni, la vârsta de 87 de ani, lumea muzicii populare românești a pierdut o voce emblematică: Domnica Trop, cunoscută ca „privighetoarea” de la marginea lumii, a trecut în neființă. Rapsodul din Izverna, Mehedinți, a reprezentat cu mândrie tradițiile folclorice ale satului românesc, aducând un omagiu muzicii autentice din Oltenia de sub munte.
O viață dedicată cântecului popular
Domnica Trop a fost o adevărată comoară a folclorului românesc, crescând în mijlocul munților Mehedințiului. Născută într-o familie cu tradiții artistice, mama sa era una dintre bocitoarele cunoscute ale satului, ceea ce a influențat profund destinul ei artistic. Prima apariție pe scenă a avut loc la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru a introdus-o în lumea muzicii, alături de nume mari precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.
„M-am născut cu cântecul pe buze”, spunea Domnica, reflectând asupra rădăcinilor sale artistice. Cu ajutorul marilor interpreți, a fost lansată pe calea succesului, participând la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde a obținut un premiu special. De atunci, a cutreierat țara, aducând tradițiile oltenești pe marile scene ale folclorului românesc.
Între tradiție și contemporaneitate
De-a lungul anilor, repertoriul Domnicăi Trop s-a îmbogățit cu melodii străvechi, mult apreciate de iubitorii folclorului. Printre cele mai cunoscute piese se numără „Mărie, Mărie”, „Ursitoare, ursitoare” și „Sara când răsare luna”, iar cântecele sale au fost reinterpretate de artiști renumiți, păstrând viu spiritul tradiției.
„Cele mai dragi mi-s piesele în care se află sufletul neamului meu și murmurele codrului din apropiere”, povestea cu fiecare ocazie Domnica, care a considerat întotdeauna că muzica este moștenirea ei cea mai valoroasă. Chiar și când a fost la București pentru prima dată, amintirile legate de tradiția populară și costumul moștenit i-au umplut inima de bucurie și nostalgie.
O moștenire ce nu trebuie uitată
Pe lângă cântecele ce îi purtau numele, Domnica Trop a fost o păstrătoare a costumului popular, având în lada cu zestrea aproximativ 20 de straie originale. Fiecare dintre acestea avea o poveste și un loc special în inima dadei Domnica, care prefera să păstreze aceste comori nealterate de tentanțiile comerciale. „Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, spunea ea privind la florile ce împodobeau broderiile.
Recent, a fost distinsă cu titlul de Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, o recunoaștere a contribuției sale semnificative la păstrarea valorilor folclorice românești. „Eu nu am pretenție să fiu plătită, ci doar să știu că cântecele mele rămân în memoria colectivă”, mărturisea cu nostalgie rapsodul, conștientă de fragilitatea tradițiilor.
Într-o lume în continuă schimbare, dispariția Domnicăi Trop reprezintă o pierdere nu doar pentru muzica populară românească, ci și pentru identitatea culturală a satului românesc. Cântecele sale vor continua să răsune în inimile celor care au iubit folclorul autentic, amintind tuturor de frumusețea și bogăția tradițiilor care dau viață culturii noastre.
