Sfântul Haralambie: Praznicul dedicat apărătorului contra bolilor, sărbătorit pe 10 februarie
Pe 10 februarie, în calendarul ortodox, credincioșii din România se pregătesc să celebreze Sfântul Haralambie, figura venerată ca protector al sănătății și făcător de minuni. Această zi, marcată cu cruce neagră, aduce în centrul atenției tradiția rugăciunilor pentru sănătate și alinare, în special în perioadele grele, când comunitățile se confruntă cu boli sau epidemii.
Praznicul lui Haralambie este bogat în semnificație, iar credința în puterea sa de vindecare este profund rădăcinată în cultura populară. De-a lungul timpului, credincioșii au raportat numeroase cazuri de intervenții miraculoase atribuite rugăciunilor făcute către acest sfânt. „Este momentul să ne întoarcem la valorile noastre, să ne rugăm și să ne aducem aminte de curajul celor care ne-au precedat. Sfântul Haralambie ne oferă nu doar speranță, ci și protecție,” afirmă preotul Marius Oblu de la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București.
Istoria și semnificația figurii sfinte
Atributele lui Sfântul Haralambie sunt legate de perioada în care a trăit, secolul al II-lea, într-un context de persecuții împotriva creștinilor. Episcop al cetății Magnezia, el a refuzat să renunțe la credință, demonstrând o statornicie admirabilă în fața torturii. Se spune că durerea și abnegația sa au fost atât de puternice încât multe persoane s-au convertit la creștinism după ce au văzut cum suporta suferința.
„Rugăciunile adresate lui Haralambie au o putere aparte; oamenii simt o liniște profundă și o întărire spirituală atunci când îi cer ajutorul,” adaugă Oblu. Martiriul său, culminat cu decapitarea, l-a transformat într-un simbol al curajului și devotamentului față de credință, iar numele său a devenit un motiv de venerare pentru generații.
Obiceiuri și tradiții de sărbătoare
Credincioșii își exprimă recunoștința în această zi prin ofrande precum colivă, colaci și miere, gesturi care simbolizează nu doar mulțumirea pentru darurile primite, ci și rugăciuni pentru cei dragi. În multe colțuri ale țării, există obiceiul de a aduce miere la biserică, considerată a fi o simbolică favoare a lui Haralambie, ocrotitor al albinelor.
Mai mult, se recomandă evitarea muncilor grele pe 10 februarie, pentru a respecta solemnitatea sărbătorii. „Odihna și meditația sunt esențiale pentru a ne regăsi liniștea interioară și a ne întări credința,” susține preotul Oblu.
În unele sate, ritualurile includ aprinderea lumânărilor și citirea Psalmilor, iar în familiile care poartă numele de Haralambie, sărbătoarea devine o ocazie de reuniune și celebrare a identității tridimensionale: religioase, culturale și familiale.
„Pentru noi, ziua aceasta este nu doar o sărbătoare religioasă, ci și o oportunitate de a ne uni în jurul credinței și a-i omagia pe cei care au purtat acest nume,” spun localnicii dintr-un sat transilvănean.
Cu fiecare an, praznicul Sfântului Haralambie devine o reafirmare a legăturilor spirituale și culturale care îi unesc pe români, o îndemnare de a nu uita de valorile credinței în fața provocărilor vieții. Credința, cerută cu umilință și dăruire, rămâne un izvor de forță și speranță în rândul comunităților.
