Piața Miniș din Sectorul 3 va fi demolată, potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului în cadrul ședinței Consiliului Local. Decizia vine pe fondul stării avansate de degradare a actualului amplasament, dar și a eficienței energetice reduse.
Raportul de specialitate atașat proiectului descrie situația actuală a Pieței Miniș ca fiind un „ansamblu eterogen și învechit, care nu mai corespunde standardelor funcționale, tehnice și estetice ale unui spațiu comercial modern”. Documentul subliniază necesitatea unei intervenții radicale de regenerare urbană pentru a transforma zona într-un punct de atracție al cartierului.
În cazul în care proiectul este aprobat, Consiliul Local al Sectorului 3 va solicita Primăriei Generale aprobarea demolării construcției existente. Ulterior, Compartimentul Piețe din Sectorul 3, împreună cu cabinetul primarului, vor gestiona reconstrucția pieței.
Un nou complex modern
Proiectul de hotărâre include detalii despre cum va arăta noul complex. Acesta va fi compus din trei clădiri noi, cu funcțiuni mixte, care vor include spații comerciale, zone de servicii și spații administrative.
Noile construcții vor fi conforme cu normele de protecție antiseismică și antiincendiu. Se vor utiliza materiale și tehnologii moderne, cum ar fi izolații performante, ferestre eficiente energetic, pompe de căldură și sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pentru a asigura o eficiență energetică ridicată. De asemenea, sunt prevăzute panouri fotovoltaice și solare, creșterea spațiului verde cu cel puțin 20% și instalarea de mobilier urban modern.
Schimbări pentru o piață sustenabilă
Obiectivul general al proiectului este de a transforma „Piața Miniș” dintr-o zonă comercială depreciată într-un pol urban modern, multifuncțional, sustenabil și sigur. Noile instalații vor îmbunătăți nivelul de siguranță și eficiență, prin implementarea unor soluții moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul.
Pentru moment, nu a fost comunicată o dată de începere a lucrărilor sau un termen estimativ de finalizare.