În Săptămâna Mare, dincolo de ritualurile religioase, satele din România ascund obiceiuri străvechi, transmise din generație în generație. De la Joimarii din Oltenia, la Prăgșorul din Țara Moților și tradițiile din Dobrogea, românii păstrează vii datinile legate de Paște.
Joimari, o punte între lumi
În Oltenia, în noaptea de Joimari, granița dintre lumea celor vii și cea a morților se subțiază. Se spune că în această noapte se deschid mormintele, porțile Raiului și ale Iadului. Spiritele celor trecuți în neființă se întorc acasă pentru a petrece Paștele alături de cei dragi. Aceștia rămân alături de cei vii până la Înălțare, când se întorc în lumea de dincolo.
Amelia Etegan, șef Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, explică semnificația acestor obiceiuri. „Aflându-ne în Săptămâna Mare este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morților – aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare și materiale aduse“, spune aceasta.
În unele sate din județul Dolj, ritualul începe de miercuri. Se pregătesc mese cu colaci și apă, în jurul cărora se aprind focuri. În Joia Mare, femeile merg la cimitir cu tămâie și resturi vegetale pentru a aprinde focuri la fiecare mormânt, pentru a arăta celor morți drumul spre casa lor.
Focurile, denumite „focurile morților”, sunt aprinse cu lemne din arbori sacri, precum bozul uscat sau lemnul de alun. În sudul județului Dolj, în Bechet, se practică „vărsatul ritual de apă”. Femeile aruncă apă sub arcadele de salcie, pentru fiecare mort strigat pe nume. Lumânările aprinse sunt lăsate apoi să plutească pe apă sau sunt fixate pe nisip, cu același rol simbolic: de a încălzi sufletele.
Prăgșorul și paza toacei în Țara Moților
În Țara Moților, în comuna Bistra, din județul Alba, se păstrează obiceiul numit Prăgșorul, cunoscut și sub numele de „Toaca Paștilor”. Acest ritual, atestat în jurul anului 1750, implică paza toacei, încredințată tinerilor necăsătoriți, numiți „crai”.
Crai reprezintă continuitatea comunității și transmiterea tradiției. Paza se face neîncetat, iar ideea că toaca ar putea fi „furată” face parte din ritualul ludic. Dacă acest lucru se întâmplă, craii trebuie să o răscumpere. Ei suportă, conform tradiției, cheltuielile pentru petrecerea sau balul de după Paște.
Ritualurile pascale aveau și rolul de a marca statutul social al tinerilor. De asemenea, în timpul obiceiului sunt folosite țevi pentru „pușcături”, un tip de artificii sau pocnituri ritualice, simbol al vestirii unei sărbători sacre.
Tradiții pascale dobrogene și sibiene
În Dobrogea, după slujba de Înviere, credincioșii merg la cimitir să ducă Lumină celor dragi. În unele comunități, oamenii „întind masa” pe morminte, ciocnesc ouă și împart bucate. În Tulcea, tradiția spune că nu ai voie să te atingi de bucatele pascale până când acestea nu sunt sfințite la slujba de Înviere.
În zona Sibiului, sașii au adus obiceiul stropitului. Fetele sunt stropite cu parfum a doua zi de Paști. Tinerii le vizitează pe fete și sunt răsplătiți cu prăjituri și ouă roșii.
În Mărginimea Sibiului, ouăle roșii sunt câștigate printr-un joc cu mingea. Un alt joc similar se numește „la noroc”. În cartierul Moșnei din Mediaș, locuitorii joacă oină în prima zi de Paști, iar mai departe, se joacă țuru, un joc specific local.
În municipiul Mediaș, jocul țuru se desfășoară din anul 1850.
