Oamenii de știință au descoperit că apa de pe Lună s-a acumulat lent, de-a lungul miliardelor de ani, și nu în urma unui singur eveniment major, conform unui nou studiu. Cercetarea, publicată în revista Nature Astronomy, aruncă o lumină nouă asupra modului în care apa a ajuns pe satelitul natural al Pământului.
Misterul gheții lunare
Studiul abordează un mister care a preocupat comunitatea științifică timp de zeci de ani. Observațiile din misiunile NASA și din alte surse au sugerat existența apei pe Lună, sub formă de gheață, în craterele adânci și întunecate din apropierea Polului Sud lunar. Însă modul în care această gheață a ajuns acolo și de ce este prezentă doar în anumite zone nu era clar.
Echipa de cercetători, din care face parte și Paul Hayne de la Universitatea Colorado Boulder, a emis ipoteza că apa nu a fost adusă de un singur eveniment major, cum ar fi impactul unei comete uriașe. Descoperirile sugerează că apa s-a acumulat continuu, de-a lungul timpului. „Se pare că cele mai vechi cratere ale Lunii au și cea mai multă gheață”, a declarat Hayne.
Posibile surse ale apei lunare
Oamenii de știință consideră că apa de pe Lună ar putea fi o resursă valoroasă pentru viitoarele explorări spațiale. Apa ar putea fi utilizată pentru a produce apă potabilă sau combustibil de rachetă, prin descompunerea moleculelor de apă în hidrogen și oxigen.
Hayne a menționat mai multe surse posibile pentru apa de pe Lună, inclusiv vulcanii din trecutul îndepărtat, cometele, asteroizii sau chiar vântul solar. „Prin vântul solar, un flux constant de hidrogen bombardează Luna, iar o parte din acest hidrogen poate fi convertit în apă pe suprafața lunară”, a explicat cercetătorul.
Indiferent de sursă, gheața s-a acumulat în „capcanele reci”, cratere aflate în umbră permanentă, care nu au văzut lumina soarelui de miliarde de ani. Echipa de cercetare a analizat istoria Lunii, utilizând date despre temperaturile suprafeței lunare și simulări computerizate pentru a estima evoluția craterelor.
Viitoare explorări și instrumente
Cercetătorii au constatat că cele mai vechi și mai întunecate cratere sunt cele în care s-au detectat cele mai mari cantități de gheață, sugerând un proces de acumulare lentă și continuă. Craterul Haworth, situat lângă Polul Sud lunar, este un exemplu în acest sens, fiind în umbră de peste 3 miliarde de ani.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, sunt necesare observații suplimentare. Hayne dezvoltă un nou instrument, numit Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS), pe care NASA intenționează să îl trimită în apropierea Polului Sud lunar. Acesta va ajuta la o analiză mai detaliată a gheții lunare. „Problema sursei apei de pe Lună va fi rezolvată doar prin analiza probelor”, a concluzionat Hayne. Vor fi necesare misiuni pe Lună pentru a preleva și analiza mostre, sau pentru a dezvolta metode de a aduce mostrele pe Pământ.
