Ninsori de Paște, apoi 20 de grade: România, luată prin surprindere

Primăvara capricioasă: temperaturi sub zero grade și ninsoare la cote înalte

Miercurea Ciuc a fost, în această dimineață, cea mai friguroasă localitate din România, cu temperaturi ce au coborât considerabil sub pragul înghețului. Potrivit meteorologilor, vremea rece se va menține doar astăzi, urmând ca, de mâine, temperaturile să crească simțitor în toată țara.

Recorduri de frig în Harghita

Termometrele din Miercurea Ciuc au indicat, la primele ore ale dimineții, -9,4 grade Celsius. Istvan Nagy, tehnician meteorolog, a confirmat că „minima termică înregistrată în această dimineață aici la Miercurea Ciuc este de minus 9,4 grade. Temperatură cam scăzută pentru periaoda aceasta”. Frigul neobișnuit de puternic pentru această perioadă a anului ar putea afecta copacii care au început să înmugurească. Vânzătorii din piețe au fost nevoiți să își protejeze marfa de temperaturile scăzute.

Pe lângă Miercurea Ciuc, și alte localități au resimțit temperaturi negative. La Toplița și Poiana Stampei s-au înregistrat -7 grade Celsius, în timp ce la Joseni, Bucin și Târgu Lăpuș au fost -6 grade Celsius. Satu Mare, Supuru de Jos și Întorsura Buzăului au consemnat -5 grade Celsius.

Zăpadă și bucuria schiorilor în Sinaia

În timp ce în multe zone ale țării frigul a fost sever, în Sinaia, atmosfera a fost mai degrabă de iarnă. La Cota 2000, a nins continuu pe parcursul dimineții, spre bucuria schiorilor, care s-au putut bucura de condiții excelente pe pârtie.

Încălzirea vremii, anunțată pentru Paște

Meteorologii au anunțat că vremea rece va fi de scurtă durată. Începând de mâine, temperaturile vor crește în toată țara, fiind prognozate maxime de până la 15 grade Celsius pentru prima zi de Paște. Luni, în termometre s-ar putea înregistra chiar 20 de grade Celsius.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 12:38