M-am uitat la gradul de aglomerație: Ce-am văzut în clasă

Clasele din orașe, supraaglomerate: Ministrul Educației cere schimbarea regulilor privind vizele de flotant

Problema claselor supraaglomerate în școlile din mediul urban este una reală, susține Mihai Dimian, ministrul Educației. Acesta a vorbit despre discrepanțele mari dintre numărul de elevi din clasele urbane și cele rurale, la o întâlnire cu directorii de școli din Botoșani, pe 5 aprilie. O posibilă cauză ar fi vizele de flotant, care permit migrația elevilor, dar și a părinților, către școlile cu pretenții din orașe.

Viza de flotant, acuzată de dezechilibre

Ministrul a explicat modul în care vizele de flotant amplifică dezechilibrele din sistemul de educație. În prezent, viza de flotant le permite părinților să își înscrie copiii la școlile dorite, indiferent de domiciliul permanent.

„Oamenii aceia vin cu mașina. Eu nu, mergem pe jos la școală, dar sunt foarte mulți care își aduc copiii cu mașina din comune din jurul Sucevei, din vile foarte frumoase”, a declarat Mihai Dimian.

Acesta a subliniat că, din cauza acestui fenomen, școlile din mediul rural rămân cu clase tot mai mici, în timp ce unitățile de învățământ din orașe se confruntă cu supraaglomerarea. Ministrul a explicat că a observat personal această problemă când și-a înscris copilul la școala de stat.

„Și eu mi-am dus copilul la școala de stat din cartier și am încredere în învățători, doar că a început clasa pregătitoare cu 24 de copii în clasă și până la finalul săptămânii erau 30-32”.

Părinții și respectarea regulilor

Ministrul a atras atenția că părinții joacă un rol important în această problemă, contribuind la supraaglomerarea claselor, dar și la nemulțumirile ulterioare legate de aceasta. Mihai Dimian a subliniat importanța respectării regulilor existente, pentru a nu agrava situația.

„Adică ei (părinții) s-au supărat că această clasă este supraaglomerată, supraîncărcată, clasa în care se află și copilul meu. După ce nu respectăm niște reguli, ne plângem de anumite situații. De aceea împreună cu dumneavoastră ca directori, cu părinții, eu înțeleg dorința părintelui de a-și aduce copilul la școala cea mai bună”, a punctat ministrul.

Posibile măsuri viitoare

Mihai Dimian a menționat că ia în calcul posibile modificări ale regulilor actuale. Schimbările ar putea fi implementate în urma discuțiilor și a găsirii unor soluții comune, alături de școli, părinți și autorități.

Deocamdată, nu au fost anunțate măsuri concrete, însă declarațiile vin în contextul dezbaterilor privind numărul de elevi din clase și impactul vizelor de flotant asupra distribuției acestora în școli.
Anul trecut, Legea 141/2025 a stabilit că numărul de elevi dintr-o clasă crește în medie cu doi elevi.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 09:59