Proteste în Iran: Haos economic și apeluri la schimbare
Protestele izbucnite în Iran pe 28 decembrie, când comercianții din Târgul Mare din Teheran au refuzat să își deschidă magazinele, reflectă o criză economică profundă. Acesta nu este doar un act de rebeliune economică; este un semnal clar de discontent politic pe fundalul unei inflații galopante și al unei căderi dramatice a valorii monedei naționale. Situația din Iran devine din ce în ce mai critică, iar panglicile economice zguduite de ani de sancțiuni internaționale au generat o valvă de proteste care acoperă toate provinciile.
Comerțul de la Târgul Mare, un centru istoric al puterii economice iraniene, rezonează cu istoria reședinței de conflict în Iran. În ultima săptămână, s-au raportat proteste în orașe mari precum Teheran, dar și în comunități mai mici, afectate de șomaj și neglijență. Autoritățile au reacționat prin blocarea accesului la internet, arestarea a mii de protestatari și, din păcate, uciderea a sute dintre aceștia.
Statutul economic și influența sancțiunilor
Economia iraniană se clatină sub tăvălugul sancțiunilor internaționale implementate pe parcursul ultimilor opt ani, care nu doar că au servit să slăbească regimul, ci au și devastat securitatea economică a cetățenilor obișnuiți. “Guvernul trebuie să facă modificări fundamentale în gestionarea sancțiunilor și economiei”, susține Ali, un comerciant din cadrul Târgului Mare, care a cerut anonimatul din motive de securitate.
Există un paradox în care elitele conectate la sistem, în special cele din cadrul Gărzilor Revoluționare, continuă să prospere în ciuda crizei care afectează populația. Economia iraniană a fost îngenuncheată, iar prețurile bunurilor de bază devin din ce în ce mai prohibitive pentru milioane de oameni. Scăderea dramatică a valorii rialului, cu aproximativ 90% în fața dolarului în ultimul an, exacerbează anxietățile economice.
O țară sfâșiată de diviziuni interne
Dezvoltările din Iran arată un tablou complex, presărat de diviziuni interne. Clerul iranian nu este unitar, ci fragmentat în facțiuni cu viziuni diferite. Unele dintre acestea susțin reforme politice și libertăți sociale mai mari, în vreme ce altele cer o reprimitare mai severă a dissent-ului.
Analizând dinamica puterii din Iran, majoritatea activiștilor din societatea civilă conștientizează că o revoluție violentă ar duce la o reprimatează severă și la o împătimire a progreselor dure obținute în timp. “Revoluția nu este un moment, ci un proces”, încheie un activist. Istoria arată că fără o organizare robustă, fazele de protest se repetă, fără a produce schimbările dorite.
Situația actuală nu este comparabilă cu cea din 1979. În acele vremuri, oamenii, clerul și comercianții din bazar s-au unit împotriva monarhiei. Acum, aceste instituții sunt integrate într-o structură de putere care controlează economia.
Când va cânta cocoșul?
Întrebarea este dacă Iranul va vedea o schimbare semnificativă în perspectiva a ceea ce a fost odată o independență economică. Târgul Mare din Teheran, un simbol al autonomiei comerciale, își pierde influența în fața unei economii care devine tot mai strâns legată de regimul care o subminează.
Cotidianul iranian reflectă starea de disperare a cetățenilor, dar lupta pentru libertate conține și învățăminte despre demnitate și activitate socială. Grupurile de protest subliniază că această mișcare este, în cele din urmă, despre dorința de a restabili un viitor mai bun. Într-o lume în care mulțimea uită adesea, Iranul ar putea, în sfârșit, să găsească calea sa spre un nou început, dar acest lucru va necesita mai mult decât speranțe. Va necesita acțiune și credință de neclintit în puterea comunității.
