Guvernul dă undă verde rețelei de monitorizare a fermelor din România

Guvernul Bolojan aprobă o rețea de monitorizare a fermelor pentru a îndeplini obiectivele europene

Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat, în ședința de joi, ordonanța de urgență pentru înființarea Rețelei de date referitoare la durabilitatea agricolă (RDDA). Noul sistem va monitoriza, în detaliu, activitatea fermelor din România. Scopul principal este alinierea la cerințele europene privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Actul normativ prevede un sistem informatic integrat, interoperabil cu bazele de date agricole existente. Se urmărește și consolidarea structurii instituționale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ordonanța transformă Rețeaua de Informații Contabile Agricole (RICA) în RDDA. Astfel, vor fi integrate date privind impactul asupra mediului și dimensiunea socială a activității agricole, dincolo de simpli indicatori economici.

Contextul european și finanțarea

Măsura vine în contextul obiectivelor europene legate de Pactul verde, strategia „De la fermă la consumator”, biodiversitate și neutralitate climatică până în 2050. Comisia Europeană a transferat deja aproximativ 2,57 milioane de euro pentru implementarea sistemului. Acesta trebuie să devină operațional din 2027.

Bugetul total estimat pentru perioada 2024-2027 este de circa 3,5 milioane de euro. Peste 2,5 milioane provin din fonduri europene, iar restul reprezintă cofinanțare națională. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea sistemului informatic, echipamente IT, personal suplimentar și stimulente pentru fermieri.

Noua rețea va permite o analiză mai complexă a sectorului agricol. Va sta la baza unor politici mai eficiente, a unor servicii de consiliere îmbunătățite pentru fermieri și a creșterii transparenței în domeniu. Autoritățile vor putea să urmărească mai exact modul în care fermele se aliniază la obiectivele europene.

Ce presupune RDDA și ce pași urmează

RDDA va colecta informații nu doar economice, ci și sociale și de mediu. Scopul este de a oferi o imagine mai clară asupra sustenabilității fermelor din România. Inițiativa face parte din eforturile de adaptare a agriculturii românești la noile cerințe europene.

Conform planului transmis Comisiei Europene, aplicația informatică ar trebui finalizată și testată până în 2026. Din 2027, sistemul va deveni funcțional, iar autoritățile vor trebui să trimită anual raportări detaliate către Bruxelles. Totodată, proiectul include abrogarea OG nr. 67/2004 care reglementa activitatea RICA.

Pe agenda ședinței de guvern s-au aflat și alte proiecte. Printre acestea, un proiect de hotărâre pentru modificarea organizării și funcționării Ministerului Energiei și stabilirea contribuției anuale a României la Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat. De asemenea au fost discutate un memorandum pentru suplimentarea cu 600 de posturi a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și o informare privind stadiul țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Oana Badea

Autor

Lasa un comentariu

Ultima verificare: azi, ora 03:43