SUA se confruntă cu o criză asemănătoare cu cea a Canalului Suez, comparată de experți cu evenimentele din 1956, când Marea Britanie a pierdut influență majoră. După ce a ordonat atacuri asupra Iranului, fostul președinte Donald Trump a suspendat ostilitățile, lăsând țara sub controlul Iranului în Strâmtoarea Ormuz. Acest gest a ridicat semne de întrebare cu privire la poziția Americii pe scena mondială.
JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite, a exprimat o oarecare prudență cu privire la acțiunile lui Trump. Situația actuală amintește de criza Suezului, când Marea Britanie a fost nevoită să se retragă, subminând stabilitatea în regiune. Criticii se întreabă dacă aceasta este „Suez-ul american”.
Asemănări și deosebiri între cele două crize
În 1956, Marea Britanie, Franța și Israel au intervenit în Egipt după ce acesta din urmă a naționalizat Canalul Suez. Președintele american de atunci, Eisenhower, s-a opus intervenției, subminând poziția Marii Britanii. Criza a dus la slăbirea imperiului britanic și la ascensiunea naționalismului arab.
În prezent, Statele Unite, alături de Israel, se confruntă cu o situație similară în Strâmtoarea Ormuz. După recentele evenimente, se pune problema dacă SUA riscă să piardă controlul asupra unei căi navigabile strategice, cu consecințe similare cu cele suportate de Marea Britanie. Analizele arată că pierderea de influență a Americii ar putea afecta Pax Americana la fel de mult cum a făcut-o Suez-ul pentru Pax Britannica.
Vicepreședintele Vance a fost sceptic cu privire la acțiunile din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea explica de ce oficialii iranieni preferă să negocieze cu el. Războiul lui Trump ar putea avea consecințe economice, politice și geopolitice serioase.
În anii ’50, Marea Britanie a fost vulnerabilă din cauza dependenței de dolarul american. Criza din Suez a scos la iveală slăbiciunile economice ale Marii Britanii. Închiderea canalului a afectat aprovizionarea cu petrol și a dus la raționalizare. Administrația Eisenhower a refuzat să ofere sprijin financiar Marii Britanii, forțând-o să se retragă.
Astăzi, Statele Unite se confruntă cu dificultăți financiare, cu un deficit federal crescut și o datorie publică substanțială. Experții se tem că eventuale creșteri ale randamentelor obligațiunilor ar putea forța o schimbare de direcție.
Contextul geopolitic și implicațiile pentru viitor
Criza Suezului a avut consecințe geopolitice majore, accelerând decolonizarea și slăbind guvernele pro-occidentale. În Orientul Mijlociu, influența americană a fost afectată, iar Uniunea Sovietică a profitat de situație.
Analogiile cu situația actuală din Strâmtoarea Ormuz includ rolul activ al Rusiei. Rusia și Iran au un acord strategic pe 20 de ani, cu legături în domeniul apărării și în eludarea sancțiunilor. În același timp, Statele Unite sunt distrase de la agresiunea Rusiei în Europa de Est.
Un alt aspect important se referă la China. Mulți se întreabă dacă China se află într-o poziție similară cu cea a Statelor Unite în anii ’50, gata să beneficieze de declinul unei puteri anglofone. Strategia Chinei ar putea fi de a observa greșelile Statelor Unite. China își poate dezvolta infrastructura financiară și comercială, prin „petroyuan” și prin intensificarea legăturilor financiare cu țările din Orientul Mijlociu.
Concluziile arată că China nu este la fel de puternică ca SUA în 1956, dar SUA nu se află la fel de vulnerabile precum Marea Britanie lui Eden. Există motive de îngrijorare. O recesiune pare din ce în ce mai probabilă, iar lumea ar putea reevalua SUA ca o putere hegemonică în declin.
În 1956, premierul britanic Anthony Eden a demisionat în urma crizei Suezului. În prezent, analiștii anticipează posibile schimbări majore pe scena politică internațională, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.
