În satele bănățene, Săptămâna Mare îmbină smerenia, rugăciunea și postul, dar Joia Mare rămâne momentul în care sacrul întâlnește practici profane. În timp ce în biserici preoții pregătesc Sfânta Împărtășanie pentru întregul an, tinerii aprind focuri pe dealuri sau în cimitire, aducând lumină celor plecați, iar femeile vopsesc ouă pentru că Vinerea Neagră este o zi de rugăciune ce acompaniament slujba Prohodului Domnului.
Arhiepiscopul Timișoarei, Părintele Zaharia Peres, explică faptul că Săptămâna Mare începe cu Duminica Floriilor, când bucuria care umple străzile satului face loc calmului și bunei cuviințe, chiar și în rândul copiilor.
Tradiții de Florii și începutul Postului Mare
„În Duminicile Postului, până la Florii, străzile erau pline de viață, într-un joc ritual numit ‘moș și baba’ și care pornea în procesiune prin sat. Obiceiul se mai păstrează în Valea Almăjului”, își amintește acesta. Tineri costumați în tot felul de personaje – polițiști, pompieri, moși și babe – purtau măști din pânză albă pentru a nu fi recunoscuți. „Era un adevărat carnaval.”
Înarmați cu nuiele de salcie tăiate de pe malul râului, aceștia colindau satul în fiecare duminică după-amiaza. „Îi alergau pe cei care le ieșeau în cale, lovind jucăuș pe băieți și sărutând fetele. Băieții nu scăpau până nu se deghizau și intră în procesiune. Era un obicei frumos”, povestește Părintele Zaharia. Își amintește că facea și el la fel: „Dacă vedeam că nu scap de la pălmuire, mergeam acasă, mă îmbrăcam în cel mai ciudat costum pe care-l găseam, puneam o mască și ieșeam în stradă. De data asta eram frați cu ei”. Seara, grupul se aduna la casa unuia dintre băieți pentru a povesti și a mânca mere și cartofi copți. „Era multă veselie”, își amintește acesta.
Aceste procesiuni de carnaval durau până în Duminica Floriilor, când întregul sat mergea la biserică. În ajun, copiii ajutau preotul să pregătească ramurile de salcie care erau binecuvântate și distribuite a doua zi.
Joia mare: Focuri, lumina și sfânta împărtășanie
Luni seara, pe dealul unde se afla o cruce, erau aprinse focuri, vestind Săptămâna Mare. Mai târziu, sătenii se adunau în jurul focurilor din fața bisericii, tineri și bătrâni deopotrivă, împărtășind povești despre Paște și Înviere.
În Joia Mare, lumina căpăta o semnificație simbolică – de la focul dimineții de la mormintele celor plecați la amintirea lui Petru încălzindu-se la foc înainte de a-l renega pe Hristos.
„Se pregătea lemn de alun seara, iar înainte de răsăritul soarelui se aprindea focul în gospodărie”, relatează Părintele Zaharia. „Mergeau la cimitir, tămâiau mormintele, rosteau Tatăl Nostru și ofereau milostenie pentru morți. Seara, tot satul era la biserică, unde se oficia Slujba celor 12 Evanghelii. Când clopotele încetau să mai sune, sunetul ritmic al toacei lua locul până în noaptea Învierii.”
În Sâmbăta Mare, după Liturghia Sfântului Vasile, credincioșii așteaptă liniștiți momentul în care noaptea se transformă în Lumină veșnică. Flacăra luată de la preot este dusă acasă și păstrată tot anul, ca o protecție în furtuni sau greutăți. Strămoșii credeau că în Noaptea Învierii „se deschid comorile ascunse, și flăcările se jucau peste acele locuri”, așa cum îi povestea bunica Părintelui Zaharia.
Omul, spune acesta, s-a născut in lumină, dar a pierdut-o prin neascultarea lui Adam, și a recâștigat-o prin jertfa lui Hristos. „Omul își stinge propria lumină când își pierde speranța în Dumnezeu. Iuda este un exemplu. În Lumina Învierii avem iubirea Tatălui pentru Firea umană, atât de mare încât și-a jertfit Unicul Fiu pentru mântuirea noastră.”
Citându-l pe Mitropolitul Ioan al Banatului, acesta adaugă: „Cel care iubește suferă. Iubirea și jertfa sunt cele mai bune surori. … Iubirea și suferința sunt două lumânări în care trebuie să punem mereu untdelemnul faptelor bune. Cel care iubește și se jertfește va primi mare har de la Hristos cel Înviat.”
Dincolo de obiceiuri și tradiții, spune Părintele Zaharia, Lumina a însoțit creștinismul de la naștere până la lumina lumânării așezate la căpătâiul celor plecați, iar Radierea Învierii a sfâșiat întunericul, transformându-l în a opta zi a Luminii veșnice.
În ultimii ani, numărul persoanelor care participă la aceste tradiții a crescut, reflectând o reîntoarcere la valorile religioase și culturale în satele din Banat.
